Sufletul Reginei

Dis de dimineata, se intoarce catre mare si priveste ultimul rasarit de soare. Ii va  lipsi gradina minunata, conacul cochet, marea… dar inima va ramane mereu in locul acela – la propriu si la figurat. S-a mutat intr-un alt castel, asa cum ii sta bine unei Regine, crezand ca va avea parte de mult asteptata odihna. S-a inselat, DRACUL(A) e mai tare si astfel Regina este exilata undeva la poarta, departe de ochii vizitatorilor, pentru ca azi, mai importanti sunt draculii, piratii cu un ochi lipsa, piticii, blondele… Ei dicteaza cultura, suferind de o incultura acuta, soarta Reginei e lasata in mana unor neaveniti care se numesc ministrii, directori de cultura si alte specimene. Regina a fost scoasa din castel, dar se odihneste atat de bine in casele vechi si modeste, pentru ca acolo, intre oameni calzi, a gasit linistea mult dorita. Sufletul Reginei vegheaza asupra Branului, te intampina in pragul Muzeului de la Vama Bran si te conduce prin lumea minunata a epocii regale romanesti.

la pas prin tara – Bucuresti (viata de noapte)

nu sunt adeptul iesirilor prin cluburi, discoteci sau astfel de stabilimente pentru ca ma enerveaza la culme muzica tare, fumul de tigare si sunt satul de multimi de oameni. In schimb prefer linistea unui restaurant sau a unei cafenele. Am fost indemnat sa ies in Bucuresti sa vad “adevarata viata de noapte” a Romaniei, dar in cautarea unui loc mai linistit, brusc mi s-a facut pofta de o cafea, dar nu orice cafea, una la nisip “asezonata” cu o narghilea . Asa ca am purces in cautarea unei cafenele turcesti, unde sa imi  potolesc poftele . Nu am gasit cafenea turceasca, dar am gasit un local destul de dragut,  indian unde nu aveau cafea la nisip, dar aveau narghilea. Atmosfera a fost mai mult decat placuta, un local aranjat cu gust, muzica buna (muzica era orientala cu specific arab si am fost vaduvit de muzica indiana pe care nu o aveau), servire impecabila, toti cei de acolo au fost foarte draguti, mai ales chelnerita ). Am zabovit intins pe perne moi, cu narghileaua langa mine, ca in 1001 de nopti, cateva ore bune, apoi somnul a fost din cel dulce-odihnitor.

Localul cu pricina se afla pe Str. Mihail Kogalniceanu, nr 17 ,se numeste Krishna Caffe.

la pas prin tara – Bucuresti

primul sentiment in Gara de Nord a fost de spaima , o mare de oameni ce parea ca asteapta ceva, se uita inspre mine, iar eu, timid de felul meu ), gata sa scap din mana papornitele si ghivecele de flori. M-am linisit cand am auzit cuvantul ” gol ” , era 1-0 pentru Steaua si parca toata lumea era hipnotizata. A doua zi, dis de dimineata, inarmat cu aparatul de fotografiat am pornit la pas si ” la troleu” prin Bucuresti. Prima oprire “Colina Bucuriei” sau ” APatriarhiei” ) (asta pentru ca sunt foarte multi veniti din Moldova ale caror nume incep cu A). Resedinta si Palatul Patriarhal la fel de frumoase asa cum le stiam din poze, apoi o coborare catre Manastirea Antim si vizitarea frumoasei Biblioteci patriarhale, care are in jur de 90.000 de volume plus o bogata Arhiva. Am vazut Biserica Sf. Ecaterina, Sf. Spiridon Nou si dupa atata duhovnicie si purificare spirituala am intrat in “miezul” Bucurestiului. Am admirat de la oarece distanta Casa Poporului, apoi am ajuns in marea agitata din Piata Unirii. Doar o jumatate de ora a fost suficient sa simt ca imi fuge pamantul de sub picioare: lume agitata, grabita, ce trecea pe rosu si la verde astepta, claxoane, zambete, injuraturi. Linistea venita cu mine de la munte, a fugit pe Dambovita. Am iesit din agitatie si m-am refugiat pe niste stradute laturalnice, cu case frumoase, linistite, copaci si flori.  Aici am descoperit o alta fata a Bucurestiului, una frumoasa, cu miros de Mic Paris, cu adiere si freamat de frunze, dar cu case golite de suflet, parasite la voia intamplarii si a tiganilor, care le distrug, caramida cu caramida. Asa au trecut aproape 4 ore, cu vreo 2000 de poze facute la cladiri, detalii arhitectonice, flori si copaci.

la pas prin ţară

după luni de agitaţie, sosise timpul pentru o scurta relaxare. primul gând a fost să plec undeva în afara ţării, dar brusc mi-am dat seama că eu nu văzusem  mult iubita şi stimata noastră capitală. Aşa ca am luat-o la pas prin tren şi autobuze, înarmat cu aparatul de fotografiat şi portofelul după mine hotărât să bifez pe hartă locurile văzute.

Totul a început cu plecatul din Făgăraş şi aglomeraţia din autobuzul ce face legătura cu Braşovul. Numele firmei nu merită menţionat, pentru că le-aş face reclamă gratuită şi nu o merită ) . Ajuns cu bine în Braşov, imi iau  conştiincios bilet la un tren accelerat şi urechile mele sunt încântate de dulcele glas al doamnelor de la CFR care mă anunţă că trenul cu pricina are o întârziere de 20 min. Nu era loc de supărare, doar eram în concediu, vremea era frumoasă iar gara din Braşov minunată. Soseşte trenul, mă îmbarc în el şi pornim cu avânt pioneresc către  capitală. Totul bine şi frumos până la Predeal, de unde începe bucuria. Fiind o ţară în plină dezvoltare economică şi modernizare, ma bucur să aud că de acolo până hăt devale la Câmpina se lucrează la drumul de fier, deşi ştiam că o să apară ceva neplăceri pe traseu .  Totul a mers ca pe roate până la Valea Largă (o haltă de pe Valea Prahovei în apropiere de Sinaia) când suntem anunţaţi că un tren personal ce mergea spre Braşov e pe butuci. Pornim după câteva minute bune de aşteptare şi deja se simte că drumul e din ce în ce mai bun, iar la lăsarea serii Bucureştiul mi se arată în toată splendoarea sa.

…continuarea în postul următor

 

hai hui prin cluj

nu mai sunt de ceva vreme turist prin cluj si am inceput sa vad orasul altfel. sa il simt mai apropiat, sa descopar frumuseti pe langa care am trecut dar nu le-am bagat in seama. de la anticul Napoca pana la modernul oras de azi, Clujul a adunat in sine adevarate bijuterii arhitecturale, si aici imi vin in minte Teatrul National, Catedrala Ortodoxa, Catedrala Romano-Catolica, dar mai ales strada in oglinda (capatul strazii Iuliu Maniu).

acum sa vorbim despre turismul clujean :p. La capitolul hoteluri, moteluri, pensiuni, Clujul nu duce lipsa, pentru toate gusturile si buzunarele. nu o sa incep sa le enumar pentru ca sunt multe si nici nu am de gand sa fac vreo reclama la nimeni. am stat in cateva pensiuni si hoteluri in oras iar conditiile au fost destul de bune la preturi acceptabile. mancarea in general foarte buna, de la populara “junk food”pana la cateva localuri destul de sofisticate. pe langa Casa de Cultura a Studentilor si B.C.U e un fast-food destul de fain si imi vin in minte aromele mancarurilor de la “impinge tava”din centru, un restaurant cantina in cadrul unui hotel, Agape cred, dar s-ar putea sa gresesc.

nici de turisti nu duce lipsa Clujul, la ultima mea vizita acolo, am dat nas in nas cu francezi, chinezi oarece spanioli si italieni si cativa arabi, da tare ma indoiesc ca erau turisti si mai degraba erau studenti.

oricum ar fi, Clujul merita vazut, vizitat si laudat.

o sa revin cu poze :p

Delta Dunarii

si pentru ca o imagine face mai mult decat 1000 de cuvinte, las fotografiile sa vorbeasca despre acel loc minunat al tarii noastre: Delta Dunarii

Sambata de Jos

Haladuind prin Tara Fagarasului,  vorbim de satul Sambata de Jos

Asezat la nationala (DN1),  atestat in secolul XVII, se afla in plin proces de modernizare. Interesanta este aparitia acestor sate de la poalele muntilor Fagaras care poarta la denumire cuvintele “de Jos”si amintesc pe langa Sambata, se mai gasesc prin zona, Vistea de Jos, Ucea de Jos, Arpasul de Jos.

consultand oarece enciclopedii, carti istorico-etnografice, parerea celor mai multi cercetatori ar fi urmatoarea: la origini ar fi existat un singur unde oamenii se indeletniceau cu pastoritul, asta pentru ca aveau muntii si pasunile aproape, iar cum o parte din ei nu aveau nici oi, nici pamant s-au hotarat sa isi ia fiecare bocceluta in spate si sa se aseze mai aproape de Olt si sa inceapa sa cultive pamantul din zona, destul de fertil si astfel sa supravietuiasca si uite asa au luat fiinta aceste sate. Nu ma prea pricep eu sa va explic cum trebuie, da bag seama ca intelegeti.

Cam asa sa intamplat si cu Sambata de Jos, au pamanturi faine, pe care cultiva cartofi, mai nou si rapit, au Oltul aproape de ei, case care mai de care mandre, fete faine , etc..

in ce priveste turismul…e la pamant…:))…au un Han Brancovenesc parasit, un castel Bruckhental in ruina, dar au o herghelie de lipitani, unica in Europa despre care puteti citi aici. in rest, cred ca o sa apare ceva pensiuni agro-turistice, desi o investitie asupra castelui Bruckhental ar fi binevenita – aviz Ministerului de resort, adica al Doamnei Udrea, care a facut o vizita prin zona anul trecut – care ar face ca numarul turistilor sa creasca.

despre castel in postul urmator (adica in postarea urmatoare,a nu se intelege postul Sfintilor Apostoli :p)

PS: fotografii nu am sa public, pentru ca afara a inceput sa ninga si mi-e lene sa ies din casa

Dragus

Cu dragusenii am avut de-a face acum vreo 6 ani. Auzisem eu ca sunt tare mandrii si cu nasul pe sus, dar ma gandeam ca deh, asa sunt multi de prin tara asta. Dar, se pare ca dragusenii ii intrec pe toti :p, nu de alta dar numele satului spune si de ce: Drachendorf in germana care s-ar traduce prin “satul zmeilor”. Sat mandru de altfel, cu oameni gospodari cu o vechime istorica impresionanta, asa cum au in general satele din Transilvania. Atestat inca de prin sec.XIV, istoria lui a evoluat cu aceea a Transilvaniei, devenind de la un sat liber, trecand printr-o perioada cand a gazduit garnizioana imperiala pana la o comuna europeana dar ancorata in trecut.

In perioda interbelica a cunoscut cumva o inflorire culturala, ajungand sa fie cautat tot mai mult de folcloristi si etnologi. Asa ajunge aici Harry Brauner care culege cantece populare si apare renumita melodie a Mariei Tanase: „Cine iubeşte şi lasă”

Mai nou, satul este cunoscut prin noua partie de ski, care a devenit atractia turistica a zonei, care ce-i drept ducea lipsa de ceva palpabil in materie de turism. Partie dotata cu teleski, nocturna, tunuri de zapada artificiala si poate ce e mai important, la baza partie este deschisa o cabana unde se poate bea un vin fiert de nota 9 (daca puneau mar in el le dadeam 10 ) si se poate servi cate ceva de-ale gurii. Pentru mai multe detalii vezi aici

Acum videoclipul Mariei Tanase – Cine iubeste si lasa

Badea Cartan

Fie ca mergi la Brasov sau la Sibiu, undeva la jumatatea drumului la intersectia DN1 cu Transfagarasanul se afla un sat tipic transilvan. Nu iese cu nimic in evidenta si totusi este special. in Cartisoara – despre el este vorba – s-a nascut nimeni altul decat Badea Cartan, un personaj istoric cumva iesit din comun. Se naste la 24 ianuarie 1849, cu 10 ani inaintea Unirii Principatelor. Un om simplu dar cu un simt patriotic specific ardelenilor, calatoreste peste munti aducand din Regat carti tiparite acolo pentru oamenii din satele vecine.

Si cum asta nu a fost de ajuns pleaca pe jos tocmai pana la Roma pentru a-si satisface o curiozitate, vroia sa vada Columna lui Traian. Si cum ardeleanul e om hotarat din fire, a ajuns in Italia, a dormit la picioarele Columnei speriindu-i pe romei care credeau ca un dac sa dat jos de pe Columna.

Moare la 7 august 1911 fiind inmormantat la Sinaia, pe mormantul sau fiind trecute urmatoarele versuri:”Badea Cartan doarme aici, visand intregirea neamului sau”

Herghelia Sambata de Jos

In anul 1874 herghelia isi incepe activitatea functionind pina in anul 1913 cind datorita primului razboi mondial intreg efectivul este mutat la Babolna in Ungaria, unde ramine pina la intoarcerea lui la Lipizza. Scopul cresterii Rasei Lipizzan a fost in primul rind unul militar, cautind sa produca un cal nepretentios si rezistent, cu eleganta in miscare si cu foarte multa energie, forta si rezistenta care urma sa fie utilizat pentru nevoile armatei imperiale.
În anul 1920, mai exact la data de 18 octombrie statul român re-înfiinţează Herghelia Fagaras, aceasta fiind redenumita ulterior in Herghelia Sâmbăta de Jos.

Herghelia şi-a re-început activitatea de creştere si reproductie a rasei cu trei armăsari pepinieri la care s-au mai adăugat ulterior alţi doi ; un armasar Conversano de la depozitul Răcăciuni şi un armasar Favory de la depozitul Constanţa.

n anul 1955 s-a înfiinţat Herghelia Dalnic – Covasna, cu lipizzani transferaţi de la Herghelia Sâmbăta de Jos. Această unitate nu a evoluat pe măsura aşteptărilor, astfel că în anul 1961 întreg efectivul s-a reîntors la herghelia de origine.
În anul 1970 s-a înfiinţat o secţie de lipiţani în cadrul Hergheliei de la Brebeni–Olt. Nici in acest caz mutarea acestor cabaline din Ţara Fagarasului nu a fost considerată benefica pentru genofond, aceştia reîntorcându-se la Sâmbăta de Jos în anul 1980.
În anul 1988 lipizzanul românesc este divizat în două nuclee, pe criterii de culoare ; astfel ca la herghelia mamă au rămas doar cei vineţi /albi in timp ce restul culorilor au fost transferate la Herghelia Bonţida din judeţul Cluj. De aici,  lipizzanul colorat a fost mutat mai departe la Herghelia Beclean pe Someş, unde se află şi astăzi în efectiv de 5 armăsari pepinieri, 30 armăsari de montă publică şi 20 iepe mamă.
După anul 1990, datorită modificărilor survenite în societatea românească, activitatea de creştere a cabalinelor şi implicit cea de creştere a lipiţanilor a traversat momente mai dificile, trecând prin mai multe forme de organizare în structurile statului iar din anul 2002 activitatea de creştere a cabalinelor a fost trecută în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor, stuctură în cadrul căreia se găseşte şi în prezent.

Mai multe detalii despre Herghelia de la Sambata de Jos puteti afla de aici